Una dintre primele mele întâlniri cu NFT-urile a venit dintr-o frază dintr-un interviu: "Lucrările mele vor ajunge în cele din urmă în colecțiile de referință ale artei digitale." Pe atunci, nu înțelegeam cum cineva putea privi atât de calm spre viitorul a ceva ce abia exista. Dar acea încredere a rămas cu mine mult timp. Pe măsură ce timpul trecea, am observat că propria mea gândire s-a schimbat. Nu pentru că am fi primit brusc mai multe dovezi — nu am avut. Dar direcția pare acum mai clară: arta digitală devine treptat parte din istoria mai largă a artei, nu o anomalie temporară. Mă gândesc adesea la suprasaturație. Da, debitul este masiv. Da, e imposibil să vezi totul. Dar asta se întâmplă de fiecare dată când apare un nou mediu artistic. Viteza crește, volumul crește, mediul devine haotic — dar valoarea încă se adună în jurul celor care lucrează cu sens, nu cu cantitate. Pentru mine, arta digitală nu este un înlocuitor și nici o revoluție de dragul perturbării. Este pur și simplu următorul pas într-o lungă serie de medii artistice. Și încep să simt că nu trăim printr-un "experiment temporar", ci prin stadiile incipiente ale a ceva care, în cele din urmă, va deveni parte din peisajul cultural. Și poate cea mai ciudată parte este certitudinea tăcută că totul se îndreaptă în acea direcție.