Mi-a fost trimisă de un mic fermier de familie- O poveste de Ziua Recunoștinței: Pericolele unui "prânz gratuit" Trimis de un fermier local Cu mulți ani în urmă, la ferma familiei noastre, întrețineam un coteț plin de curcani plin de păsări pe care le hrăneam cu sârguință în fiecare zi, îngrășându-le pentru cele mai bune sărbători de Ziua Recunoștinței. Într-o dimineață răcoroasă de toamnă, cocoțați sus într-un platan impunător lângă coteț, am zărit doi curcani sălbatici. Priveau cu dor în incintă, privindu-și frații domesticiți, care erau hrăniți cu generozitate — și gratuit. Intrigați de aparenta lor invidie, am decis să le testăm hotărârea. Într-o zi, am deschis cu grijă ușa cotețului, stând de pază pentru a împiedica curcanii captivi să scape. Spre surprinderea noastră, cei sălbatici au intrat fără ezitare. Am închis rapid ușa în urma lor și am început să-i includem în hrănirile zilnice alături de ceilalți. În anul următor, acești curcani odinioară liberi au prosperat în noile lor condiții. Păreau mulțumiți, amestecându-se fericiți cu prietenii lor cu pene. Totuși, viața ușoară și-a pus amprenta — au devenit remarcabil de obezi, mult mai dolofani decât ar putea spera vreodată omologii lor sălbatici în natură. Totuși, păreau mulțumiți de aranjament, fără să încerce să fugă. Când a venit Ziua Recunoștinței anul următor, am măcelărit turma conform planului. Acei foști curcani sălbatici s-au dovedit a fi cei mai grași pe care i-am recoltat vreodată, oferind o masă excepțional de bogată. Morala acestei povești este clară: nu există așa ceva ca un prânz gratuit. Această anecdotă simplă de la fermă servește drept o metaforă emoționantă pentru capcanele "socialismului democratic", unde tentația ajutoarelor poate duce la consecințe neintenționate — și, în cele din urmă, costisitoare. O zi a recunoştinţei fericită